Magia Medievală




autor Aaron Leitch 
traducator FvF

* acest articol a fost tradus şi publicat cu acordul autorului. Varianta originală o găsiţi la adresa http://kheph777.tripod.com/secrets_chap1.html



Era Medievala si Era Renascentista




“Era clasică” a textelor grimoirice este aproximativ echivalenta cu inceputul Evului Mediu (sau Medieval) si era Renascentista. Evul Mediu a inceput in secolul al 5-lea e.n. (era noastra), cand imperiul Romei a fost infiltrat si napadit de triburi Germanice. Atunci a avut loc faimoasa Pradare a Romei, in anul 455 e.n. de catre Vandali. Guvernul a fost incet lasat fara putere iar Italia a devenit un fel de extensie a imperiului Germanic. Vasta Repulica Romana a palit si a fost inlocuita de o societate agriculturala.  



Guvernul Roman insa, nu avea sa se stinga pur si simplu in paginile istoriei. S-a schimbat rapid din structura sa politica si s-a concentrat pe teocratie. O mare parte din baza acesteia a luat fiinta la mijlocul anilor 300, cand Imparatul Constantin a decis sa ia masuri impotriva fragmentarii imperiului. Si-a vazut sansa prin diversele culte religioase ale Crestinismului (care castigase popularitate printre oameni indiferent de incercarile de a le extermina) si prin cultul lui Mithra (un fel de Zeu solar asemanator lui Christos). Daca populatia se unea sub o singura structura religioasa, atunci intregul imperiu putea fi controlat din nou.



In anul 325 e.n., Constantin cel Mare a convocat faimosul Conciliu de la Niceea - unde patru sute de episcopi s-au adunat pentru a stabili o religie unificata. Constantin a construit biserici in tot imperiul si a fortat respectarea noii credinte. Pentru a convinge oamenii, el a combinat cele mai populare elemente ale Crestinismului cu cele din alte culturi precum Mithraismul, pentru a crea o noua doctrina cat mai atractiva. Manevrele sale au dat roade; iar aceasta a fost fondarea Sfatului Imperiului Roman.

 (Primul Conciliu de la Niceea)

Deciziile Conciliului- inregistrate ca si Crezul Nicean- au devenit intr-un fel o sfanta scriptura. Contineau exact ceea ce este si ce crede un Crestin, in forma credintelor teologice. Spre exemplu, o parte din Crez apare astfel:


Cred in Spiritul Sfant,

Domnul si de viata facatorul

Care de la Tatal provine.



Conciliul de la Niceea este des considerat nasterea Catolicismului, insa nu este intru-totul adevarat. In esenta, religia Crestina era foarte descentralizata si fiecare biserica avea propria sa metoda de a practica credinta. Cand se iscau probleme legate de religie ca si intreg, aveau loc adunari mari de episcopi si lideri religiosi pentru a discuta. Conciliul din Niceea este un exemplu al acestui proces.



Abia trei sute de ani mai tarziu a avut loc o schisma majora, creand doua ramuri distincte ale credintei: Ortodoxa si Catolica. Desi poate fi greu de crezut, dar divizarea a luat loc din pricina includerii unui cuvant Latin intr-un cantec. Asta s-a intamplat cand un preot Francez lucra la implementarea Crezului la un cantec Gregorian. Aparent, acesta a avut probleme cu versul citat mai sus. Pentru a putea face cuvintele sa se potriveasca cu muzica, preotul a adaugat cuvantul din patru silabe filioque in versuri schimbandu-le astfel:



Cred in Spiritul Sfant,

Domnul si de viata facatorul

Care de la Tatal provine si de la Fiul



In timp ce cantecul devenea popular, a adus implicatii teologice in legatura cu aceasta adaugare. O tabara vedea includerea ca fiind doar o mica problema, in timp ce altii considerau ca este neadecvat sa alterezi Crezul – in special pentru ca implica natura Spiritului Sfant si a lui Iisus Christos. In 589 e.n., al Treilea Conciliu de la Toledo a acceptat in mod oficial noua includere in Crez, si astfel a divizat credinta in doua parti. Aceia care refuzau acceptarea noului Crez tineau de credinta Ortodoxa Rasariteana (centralizata in Constantinopol sub influenta “Patriarhului Ecumenic”) iar cei care au acceptat au devenit credinta Catolica (centralizata in Roma sub influenta “Papei”).



Astfel era stadiul Europei la inceputul erei Medievale, condusa de regii Germanici si preotimea Catolica. Oamenii se adunau pe “mosii” formate din castelul stapanului, Biserica, un mic sat si ferme. Aceste mosii erau de fapt donatii acordate de Rege catre nobilii puternici. La schimb, nobilii aveau sa declare loialitate, un tribut si accesul trupelor miliare. Nobilii apoi au divizat mosiile printre niste nobili mai putin importanti numiti “vasali”, sau baroni de pamant. Vasalii angajau tarani (“iobagi, şerbi”) pentru a se ingriji de ferme in schimbul protectiei miliare. Aceasta era structura de baza a sistemului economic feudal. Iobagii erau needucati, calatoreau foarte putin si erau foarte mult taxati de catre vasali.



Incepand cu secolul 7, religia Islamica se ridica din peninsula Arabica si se intindea in Orientul Mijlociu. Armatele sale invingeau Imperiul Bizantin si Imperiul Persan ce dominau acele zone, si preluau controlul Tarii Sfinte in anul 638 e.n.. In urmatoarele trei secole, Arabii inaintau pe continentul European, provocand un razboi sfant impotriva Imperiulul Crestin.



In secolul 11, Crestinii se aflau in dificultate. Schisma Estica/Vestica incepuse sa clocoteasca in 1054 e.n. Pentru a repara relatiile dintre Biserici, emisari de la Roma au fost trimisi in Constantinopol si au vizitat Patriarhul. Din nefericire, discutiile nu au avut succes, rezultand in situatia celor doua parti aruncandu-si anateme de excomunicare. Astfel schisma era completa iar Biserica Ortodoxa Rasariteana nu mai avea nicio implicare in actiunile Bisericii Catolice Romane.


 (Harta reprezentand Marea Schisma)


Intre timp, Turcii destituiau Arabii ca conducatorii Islamului. Pe cand conducatorii Arabi erau adesea toleranti fata de interesele Crestinilor in Tara Sfanta, Turcii nu era la fel de toleranti. Pelerinii Crestini aveau sa se trezeasca calatorind cu bande inarmate pentru a se proteja de atacatorii Turci. In anul 1095 e.n., imparatul Bizantin, Alexios I Komnenos, a trimis o cerere urgenta pentru a-l ajuta pe Papa Urban al II-lea. Papa s-a adresat in fata unui conciliu la Clermont, iar astfel s-a creat Prima Cruciada. Tara Sfanta deveni astfel locul unui razboi religios.



Au avut loc cateva Cruciade timp de cateva sute de ani, toate directionate impotriva non-Crestinilor. Clasa razboinica a Europei devenise un ordin religios, luptand un razboi sfant in numele lui Dumnezeu si al Regelui. Razboiul a continuat chiar si dupa pierderea Tarii Sfinte in favoarea Turcilor in 1291 e.n., desi aceasta este data considerata “oficiala” a sfarsitului Cruciadelor.



Cavalerii Templieri s-au ridicat in imprejurimile Cruciadelor in 1118 e.n. Acestia erau un cult de calugari-razboinici care protejau pamanturile comerciale ale Tarii Sfinte, si practicau ritualurile vechiului Crestinism Gnostic. Acestia au fost stabiliti pe terenul Templului lui Solomon din Ierusalim de catre regele Francez Balduin al II-lea. In 1128 acestia au fost atestati de catre Papa Honorius al II-lea la Conciliul de la Troyes. Pe cand Tara Sfanta cadea in mainile Islamului, Templierii se retrageau catre Paris si intr-un final si-au stabilit sediul la Catedrala Templului.

 (Templieri luptand impotriva armatei arabe)



Templierii crescusera in bogatie si putere de-a lungul anilor, si astfel au provocat lacomia Regelui Frantei, Filip cel Frumos. Declarand ca riturile misterioase ale ordinului erau erezii fata de Biserica, acesta a inceput sa distruga ordinul. Toata averea Templierilor a fost depusa in tezaurul sau, dar niciun membru nu a putut fi constrans sau fortat prin tortura pentru a dezvalui locatia sa. Filip isi epuizase toate eforturile. Printr-o manevra finala, acesta a incercat sa ceara judecata de la Papa impotriva Templierilor. Desi omul sfant a refuzat sa fie manipulat, regele l-a refuzat si si-a adus propriul om, Episcopul din Bordeaux, ca Papa Clement al V-lea. Acest Papa a trimis un edict ce suprima ordinul Templierilor in 1312 e.n..



Aceasta a fost baza Inchizitiilor. Obiectivul lor era sa descopere ereziile din Biserica si astfel sa scape lumea de toti rivalii Crestinilor (non-Catolici). Templierii au fost primii care au cazut, in frunte cu Maestrul lor Jaques de Molay care a fost ars pe rug impreuna cu alti cativa in Martie 1314. Ordinul a devenit secretos iar istoria sa devine umbrita. 

(Jaques de Molay pe rug)




“Inchizita Sfanta” s-a dezvoltat incepand cu secolul 12, desi nu a devenit institutionalizata pana in secolul 13. In 1231 Papa Grigorie cerea intemnitarea pe viata a ereticilor care marturiseau si moarte celor ce refuzau. Odata ce sectele rivale au fost eradicate, Biserica si-a indreptat atentia catre altii. Doi calugari Dominicani – Heinrich Kramer si James Sprenger – scriau Malleus Maleficarum (Ciocanul Vrajitoarelor) in 1468 e.n.; un text plin de ura, minciuni si metode de tortura dedicate eradicarii tuturor practicilor pagane. In aceasta carte gasim imaginea stereotipica a vrajitoarelor medievale, ale sabbaturilor nocturne, a pactelor cu Satan. Acest manual de tortura se afla pe biroul fiecarui inchizitor. In anul 1492, Regina Spaniei stabilea Inchizitia Spaniola ce avea ca scop convertirea, expulzarea sau eradicarea Evreilor si Musulmanilor. Aceasta a fost pe departe cel mai sangeros capitol al perioadei inchizitoriale.



Intregul episod al acestei istorii este cunoscut astazi sub numele de Era Intunecata/Dark Ages. In acel timp a fost foarte putin progres cultura, multe informatii antice au fost pierdute pentru totdeauna iar lumea se afla sub pumnul unei Biserici nebune.



(Imagine a unui proces de vrajitorie in care o femeie este dezbracata, probabil pentru a cauta 'semnele Diavolului' pe corpul vrajitoarei. Aceste semne puteau fi alunite despre care se credea ca sunt facute de Diavol)


Insa exista si putina lumina in aceste vremuri intunecate. Anii 1200’ aduceau mari adunari de invatati si filosofi in Spania si alte locatii din Europa. Aceasta clasa de oameni accepta orice tip de persoane, Crestini, Musulmani, Evrei sau Pagani de asemenea. Astfel Qabalah pe care o cunoastem astazi a fost creata, marcata in special de publicarea cartii Sepher haZohar (Cartea Splendorii) – un comentariu mistic fata de literatura Biblica – scrisa de Moses de Leon.



Tot atunci a aparut faimosul Magna Carta, un contract al drepturilor omului pe care baronii Englezi din 1215 l-au fortat pe Regele Ioan sa-l semneze. A schimbat putine pentru şerbi insa restrictiona mult drepturile regelui de taxare si cerea procese inainte de judecata.



Intr-un final, dominatia Bisericii Medievale avea de-a face cu cea mai mare problema a sa, in secolul paisprezece, odata cu raspandirea ciumei bubonice din China. Ciclul virusului a continuat pana in secolul saptesprezece si a ucis o mare parte a populatiei din Europa. Timp de secole, oamenii bagau de seama doctrinele Bisericii despre sfarsitul lumii si despre armatele de Ingeri ce aveau sa vina in ajutorul celor credinciosi la acea vreme. Cand ciuma neagra a lovit, Biserica nu a pierdut timp in a proclama “rapirea finala” (Biblia, Tes. 4:16-17) si asigura ca numai pacatosii vor suferii.


(Victimele ciumei erau binecuvantate; ilustratie din manuscrisul Omne Bonum de James le Palmer, sec. 14)


Acesta a fost un dezastru politic. Ciuma a maturat totul la acea vreme si nu tinea cont de pietatea victimelor sale. Mai rau decat atat, segmentul societatii cel mai putin afectat de ciuma au fost Evreii, datorita legilor sale religioase despre igiena. Acestia erau cei de care Biserica spunea ca vor pieri primii. Daca ciuma era intr-adevar Apocalipsa, atunci Evreii erau cei care se dovedeau a fii cei “Alesi”. Biserica nu putea face nimic. Astfel s-a pierdut ‘vraja’ Bisericii ce stapanea Europa si astfel, oamenii au inceput sa caute raspunsuri alternative. In acest mod s-a terminat Evul Mediu si a inceput Era Renasterii.



Inventia presei de printare de catre Johann Gutenburg in 1450 a revolutionat comunicarea intr-o modalitate comparabila cu dezvoltarea Internetului. Columb descoperea Lumea Noua in 1492. Pe 31 Octombrie 1517, Martin Luther aducea Cele 95 de Teze ce au condus la separarea Bisericii Romane in secte Catolice si Protestante. Regele Henric al VIII-lea crea Biserica protestanta a Angliei iar fiica sa Elizabeta a instituit-o in timpul domniei sale din 1558 in 1602. Johannes Kepler, Galileo, John Dee si multi altii paseau in fata lumii stiintifice la sfarsitul secolului saisprezece si inceputul secolului saptesprezece; de multe ori in directa opozitie cu Biserica Catolica.



Acesta a fost timpul unor faimoisi magicieni ai istoriei, precum Johannes Trithemius (1462-1516), Dr. John Dee (1527-1608), Giordano Bruno (1548-1600) si altii. Desi nu ne este predat in scolile noastre moderne, chiar acesti oameni sunt cei care ne-au predat bazele stiintei si care aveau copii ale grimoirelor pe rafturile lor.

(Abatele criptograf si ocultist, Johannes Trithemius 1462-1516)


Un motiv pentru care Renasterea este cunoscuta este schimbarea gandirii de la filosofia Medievala bazata pe Aristotel catre cea Neo-Platonica. La sfarsitul anilor 1400’, Marsilio Ficino traducea Corpus Hermeticum – crezand ca este o adevarata reflectie a religiei antice Egiptene si sursa filosofiei lui Platon si a Grecilor. Bineinteles, astazi stim ca Artele Hermetice au aparut la inceputul erei noastre si ca acestia sunt cei care au fost in schimb influentati de Platon. Insa acest lucru nu era cunoscut in secolul 15 iar lucrarea lui Ficino a creat un fel de criza Egipteana printre mistici si ocultisti.


In acelasi timp cu Ficino, un anume Pico della Mirandola facea acelasi lucru pentru Qabalah. Ambele traditii (Hermetica si Qabalistica) erau in voga cu secole inainte, insa au fost in mare parte pierdute din cauza Bisericii. Eforturile oamenilor precum Ficino si Mirandola au re-creat miscarile mistice ce ofereau valori spirituale misticilor Renascentisti. Aceasta filosofie Neo-Platonica Hermetico-Cabalistica este cea descrisa in detaliu de Cornelius Agrippa in De Occulta Philosophia Libri Tres/Three Books of Occult Philosophy (o carte extrem de importanta in relatie cu literatura grimoirelor – vezi mai jos).



Aceasta filosofie a rezistat pana in anii 1600’, cand a culminat intr-o miscare mistica nemteasca numita “Brotherhood of the Rosy Cross” sau “Fratia Roza Cruciana”. In 1614 si 1615, doua manifesturi au fost publicate anonim in numele acestei Fratii. Ambele aveau o pozitie anti-papala si insistau pe toleranta religiei, avansarea in stiinte ca si arta spirituala si reformarea educatiei, religiei si eticii. Acesti “rosicrucieni” erau influentati mult de Hermetism (proclamand Alchimia ca fiind cea mai sacra din stiinte) si de filosofia lui John Dee in Monada Hieroglifica/Hieroglyphic Monad in 1564 e.n.

(Crucia Rosicruciana, asociata fondatorului Christian Rosenkreuz)




Este foarte probabil ca Fratia sa nu fi existat intr-un sens tangibil. Rosicrucienii sustineau ca se intalnesc la un “Colegiu Invisibil” – si sunt multe astfel de subtilitati care sugereaza ca aceasta era doar o alegorie. Manifeso-urile Rosicruciene se adresau tuturor ganditorilor liberi (free thinkers) si oamenii spirituali din lume; in special cei care isi doreau aparitia unei noi ere, avansarea cunoasterii si invataturilor si libertate fata de opresiunile Bisericii Romane. Colegiul Invisibil era un loc comun in inimile tuturor ce aveau astfel de dorinte. Nu exista niciun filosof sau mistic pe care l-am putea numi astazi “rosicrucian”, care ar fi sustinut ca apartine acestui Ordin. In schimb, este rezultatul muncii acestora ce ii face ganditori Rosicrucieni.



Acesta este sfarsitul perioadei clasice. Miscarea Rosicruciana a initiat un nou curent magic – mai putin shamanic in natura decat materialul grimoiric. Dupa furorile initiale cauzate de publicarea manifesto-urilor, s-a declansat Razboiul de Treizeci de Ani, impingand miscarea ganditorilor spre retragere in obscuritate (underground).



Astfel a continuat pana cand s-a putut exprima in timpul Epocii Ratiunii si prin Masonerie. Ba chiar din Masonerie se trag multe din sistemele noastre moderne de magie. Rosicrucianismul astfel se plaseaza undeva la mijlocul grimoirelor si al fondatorilor Masoneriei al sistemelor noastre magice post-Victoriene.





Grimoirele Clasice


Desi perioada grimoirelor se situeaza in mare parte in era medievala tarzie, radacinile lor se gasesc cu mult mai tarziu. Metodele de magie utilizate in Grimoire sunt atat de antice precum magia tribala a pre-istoriei. Formele lor insa se pare ca au fost setate in timpul primelor patru secole ale erei noastre (dupa Christos); in special prin Papirusul Magic Grecesc (Papyri Graecae Magicae abrev. PGM). Aceste vraji Grecesti au copiat mult din surse precum Crestinismul antic (Gnostic), Iudaism (Mistic) si magie Egipteana. Intentiile acestora sunt in mare parte aceleasi ca in textele Medievale – vindecare, obtinerea unor viziuni, exorcizari, distrugerea dusmanilor, dobandirea frumusetii si averilor, etc. Au incorporat nume si cuvinte mistice in rugaciunile lor – asa-numitele “nume barbare de invocare” ce nu au niciun sens pamantesc, insa indicau formule magice de vibratie. Acestea insista pe curatarea ritualica si puritate si pe imbracarea vesmintelor preotesti. Lista asemanarilor dintre literatura Greceasca si literatura Europeana tarzie poate continua, desi un exemplu ar fii de ajuns. Probabil cel mai faimos ritual Grecesc este o invocatie practicata inainte de un exorcism, cunoscut ca Ritualul celui fara de cap/Rite of the Headless One:


Scrie numele pe o bucata de hartie noua si apoi pune-o pe frunte de la o tampla la cealalta, adreseaza-te intorcandu-te catre nord, catre cele sase nume, spunand...


Compara apoi, aceasta cu un citat din Cheile lui Solomon, Cartea I, capitolul 13:


Scrie pe o bucata de pergament nou... acest Caracter si Nume;... sa tii cu mana dreapta pergamentul mentionat pe fruntea ta, spunand urmatoarele cuvinte..


In acelasi timp, o alta influenta a jucat un rol principal in formarea grimoirelor clasice: textul biblic apocrif cunoscut drept Testamentul lui Solomon. Elizabeth Butler considera aceasta lucrare ca fiind “Punctul de cotitura dintre magia antica si cea medievala..” Testamentul subliniaza mitologia regelui Solomon, de la subjugarea spiritelor pentru a construi Templul pana la eventuala sa convertire la venerarea zeilor straini (pagani).

(Regele solomon invocandu-l pe demonul Belial)



Foarte important pentru a lua in considerare insa, este faptul ca textul descrie o demonologie sofisticata prin care Regele cheama, intreaba si forteaza mai multe spirite. Fiecare spirit ii dezvaluie lui Solomon functiile sale, o infatisare (adeseori hidoasa) si numele ingerului care i se opune. De exemplu, unul dintre printii demonici interogati de regele Solomon era cunoscut ca Beelzeboul:


Eu, Solomon, i-am spus:


-“Beelzeboul, care este slujba ta?”


Iar acesta mi-a raspuns:


-“Eu distrug regii. Ma aliez cu tiranii straini. Si imi trimit proprii mei demoni asupra oamenilor pentru ca acestia sa creada in ei si sa fie pierduti. Iar pe servitorii alesi ai lui Dumnezeu, preotii si credinciosii, ii starnesc spre pacate, spre erezii rele si fapte nelegiuite; iar acestia ma asculta si ii conduc catre distrugere. Si inspir oamenilor invidie si crima si razboaie si sodomie si alte lucruri rele. Si voi distruge lumea.”


Multe dintre spiritele inferioare din aceasta carte au fost mai degraba asociate cu bolile fizice decat cu tabuurile sociale si numele angelice oferite sunt privite ca formule vindecatoare. Acestea leaga intreaga traditie de ritualurile mai vechi de exorcizare:

Multe dintre spiritele inferioare din carte erau asociate mai degraba cu daunele fizice decat cu tabuurile sociale si numele angelice oferite erau privite ca formule curative. Acest fapt leaga intreaga traditie de ritualurile mai vechi de exorcizare:

Al treilea a spus:

„Ma numesc Arotosael. Eu fac rau ochilor si ii ranesc grav. Doar sa aud cuvintele: „Uriel, incatuseaza-1 pe Aratosael”, – si imediat ma retrag…”


Al saselea a spus:


„Ma numesc Sphendonael. Cauzez tumori ale glandei parotide si inflamatii ale amigdalelor si rani tetanice. Daca aud „Sabrael, incatuseaza-l pe Sphendonael”, – imediat ma retrag.”




Testamentul chiar prezinta patru conducatori demonici ale punctelor cardinale, care avea sa fie folositi din nou de un mare numar de grimoare Medievale: Oriens (al estului), Amemon (al sudului), Eltzen (al nordului) si Boul (al vestului).


S-ar parea ca mostenitorul direct al acestui material printre grimoarele medievale este Goetia – sau Cheia Minora – care prezinta 72 de spirite malefice, toate prezentand caracterele/sigiliile lor, functiile, aparitiile si informatii despre cum sa-i controlezi in conformitate cu dorinta ta. Cei patru “printi cardinali” isi fac din nou aparitia, aici avand numele Amaymon, Corson, Zimimay si Goap. Goetia in schimb a avut o influenta majora asupra textelor ce au urmat. Astfel, demonologia Testamentului lui Solomon a devenit standardul grimoarelor. 


Asta s-a intamplat impreuna cu un alt trend ce a umblat prin textele Europene – asimilarea misticismului Ebraic in materialul Crestin. Chiar inainte de ascensiunea Kabbalei in secolul treisprezece, exista deja o forma de magie ebraica shamanica numita Mahaseh Merkavah sau “Lucrarea Carului Ceresc.” Aceasta era o practica de calatorie astrala prin cele sapte palate ceresti (sferele planetare), unde scopul era Viziunea Carului lui Dumnezeu.

(Ezekiel vazand Carul lui Dumnezeu)



Aceasta practica nu pare a fi originat cu Merkavah. Cele mai vechi exemple dateaza o data cu Cartea Egipteana a Mortilor si Cartea Tibetana a Mortilor, in care se discuta despre ascensiunea sufletului prin Ceruri/Raiuri dupa moarte. Se pare ca preotii Caldeeni si Babilonieni practicau aceasta calatorie dupa-moarte in timpul vietii – creand un fel de experienta controlata a mortii. Practica a fost apoi adoptata de Gnostici si scolile mistice Evreiesti care au avut o mare influenta asupra magiei medievale Europene.


Cartea Etiopiana a lui Enoh, Cartea Ebraica a lui Enoh, Pirkei Heichaloht si alte texte, chiar canonice precum Ezekiel si Apocaliposa lui Ioan toate se concentreaza pe - sau asupra - traditiei Merkavah. Folosirea in Merkavah a drogurilor, concentrarea asupra talismanelor si siglelor/sigiliilor, invocarea Ingerilor si dobandirea viziunilor mistice sunt elemente ce au umblat prin vrajile grimoarelor.


Fascinatia magilor medievali pentru Merkavah si reputatia practicantilor Evrei ca vrajitori extrem de puternici a dus la adoptarea unei parti de material Iudaic in grimoare. Richard Kieckhefer prezinta cateva exemple in legatura cu Cartea lui Honorius, desi ideile se extind in mai multe texte. Intre timp, el explica faptul ca traditia Ebraica a fost una din sursele principale ale insistentei grimoarelor asupra puritatii morale impreuna cu puritatea ritualica. De asemenea, folosirea rugaciunilor in aceste texte cu variatile lor lingvistice fata de cuvinte asemanatoare este probabil derivata din Kabbala Ebraica. Chiar si instructiunile de a ingropa grimoarele in caz ca detinatorii lor nu le puteau gasi succesori potriviti, poate fi o reflectie a traditiei Ebraice de ingropare (si nu de distrugere) a cartilor ce contin Numele lui Dumnezeu. Profesorul Kieckhefer sugereaza ca manuscrisele de grimoare, asa cum sunt inspirate din magia iudaica, sunt exemple ale unei forme primitive de misticism crestin medieval, care a precedat Kabbalah crestina a secolului al treisprezecelea. El subliniaza ca societatea medievala avea un surplus de cler si astfel, difuzarea unei „lumi subterane clericale” fara slujba, in mare nesupravegheata si nelegiuita, a fost rezultatul inevitabil. 

(Extras din grimoarul cabalistic Sefer Raziel HaMalakh)



Este evident ca grimoarele sunt clerice in natura, in afara imprumuturilor din Iudaism. Riturile Bisericii sunt reflectate in texte, precum tehnici de exorcism, recitarea Pslamurilor, Litania Sfintilor si alte rugaciuni Catolice. In multe cazuri, accesul la o Biserica este necesar: precum plasarea unui grimoar pe altar in timpul ceremoniei pentru a-l consacra, folosirea elementelor Euharistului sau folosirea uleiului sfintit folosit in Biserica. Toate acestea presupun ca magul fie are legaturi inauntru fie este angajat in Biserica. Alte grimoare sfatuiesc adeptii la folosirea ritualurilor crestine fara a le descrie sau a le explica deplin aplicarea in vraja, ceea ce indica faptul ca autorii textelor le considerau „date”si nu simteau nevoia de a le descrie in intregime.


Un alt trend Crestin care apare in texte este pseudografia, adica atribuirea unui text altul autor decat cel care l-a scris. In multe cazuri, presupusul autor poate fi o figura pur legendara, alteori poate fi o personalitate istorica. Majoritatea cartilor din Bible cad in aceasta categorie, incepand cu Evangheliile (cel putin Matei, Luca si Ioan) si continuind cu apocrifele precum Cartea lui Enoh sau Testamentul lui Solomon. Vorbind de grimoare – precum Cheile lui Solomon sau Cartea juramantului lui Honorius, etc – se poate spune ca traditia a fost pur si simplu urmata.


Totusi, mai exista si alti factori. Cartile cu “intelepciune antica” tind sa se vanda mai bine cand sunt atribuite cuiva maret din trecut. Pe langa asta, cartile au fost ilegale si era rar ca un mag sa isi poata vedea numele pe o astfel de lucrare. 


Existenta grimoarelor pe rafturile clerului medieval ma face sa le privesc ca pe o intamplare perfect normala. Prin asta, nu indic dinamica grupurilor de mistici prinsi intr-un tinut unde magia era ilegala si astfel producand un corp de material mistic ascuns. Indic faptul ca natura Crestinismului s-a exprimat prin scris. Incepand cu circulatia originala in Palestina a literaturii anti-Romane, cunoscuta astazi ca fiind cele patru evanghelii canonice, religia Crestina a fost dedicata cuvantului scris. De la Biblii la carti de rugaciune la litanii, magia Crestina este adesea centrata pe scripturile sale sacre. Asta nu e mai putin adevarat in cazul traditiei Iudaice, care se poate sa fi adoptat acest aspect din surse Babiloniene si Egiptene.


Era Medievala a vazut inceputul hartiei, un medium mult mai ieftin si convenabil decat pergamentul. O explozie de material scris si carti legate a rezultat din asta; chiar daca era relativ o explozie limitata. Majoritatea oamenilor a ramas analfabeta si a ramas datoria clerului de a produce si a citi materialul scris. Calugarii erau cei care isi luau angajamentul de a transcrie si a traduce texte. Orice literatura ar fi circulat prin audienta, acesti oameni erau si cei care le citeau si autorii. La fel a fost si in cazul grimoarelor.

(Calugar scrib)



Poate fi adevarat faptul ca mult din materialul grimoarelor a fost mai intai transmis oral. Transmiterea orala poate de asemenea explica unele coruperi ale limbilor Ebraice, Grecesti, Arabe si Caldeene in cuvintele din evocatii. La mijlocul si sfarsitul erei Medievale traditia a inceput sa apara pe hartie multumita calugarilor ambitiosi. Nu numai atat, dar misticismul Crestin al cuvantului scris s-a tesut in traditie iar cartile au aparut ca obiecte magice. Acestea erau considerate vii sau posedate de spirite. Cand acestea erau arse, martorii raportau sunetele unor tipele venind din pagini. Chiar magii-clerici avertizau asupra deschiderii acestor carti de catre cei neinitiati in artele magice. 


Cand au venit Inchizitiile, a fost intr-adevar clerul care a facut majoritatea persecutarilor. Retineti faptul ca era vorba de descoperirea ereziei din Biserica iar cei care posedau astfel de grimoare erau principalii suspecti. Papa Ioan al XXII-lea il avea pe episcopul Frejul pentru a investiga un grup compus din clerici si laici acuzati de necromantie, geomantie si alte practici magice asemanatoare. In 1406, o conspiratie a fost facuta in care un grup de clerici erau acuzati de practici magice asupra regelui Frantei si Papei Benedict al XIII-lea. In 1409, insusi Benedict era acuzat de necromantie si angajarea unor necromanti. In 1500, un calugar din manastirea Sulby numit Thomas Wryght era prins cu o carte de experimente magice si a fost norocos sa scape cu o pedeapsa usoara. 


Astfel, grimoarele au aparut intr-o lume a schimbarilor politice si religioase drastice. Acesteau au sustras din sursele misticismului si magiei, pe care abia am inceput sa le discutam in acest capitol. Acestea erau nascute din mainile unui cler ascuns, probabil ascuns si de grupurile mistice asociate intr-un fel cu Templierii. Acestia reprezinta o comunitate de magi existand la limitele doctrinei religioase contemporane, experimentand misterele ce se aflau in afara acelei doctrine. Aceasta este probabil cea mai romantica trasatura a grimoarelor. Acestea intruchipeaza rebeliunea spiritului uman si refuzul de a parasi lumina chiar in cea mai intunecata era. 


Concluzie


Textele medievale nu contineau (in mare parte) ritualuri intunecate si oribile care chemau bestii. Nu sunt toate despre blesteme si pacturi cu “diavolul” si nu exista sclavia unor spirite inocente. In schimb, acestea reflecta filosofiile magice si intelepciunea stramosilor nostri magici, de la care am mostenit multe. Este un sistem de magie complet si bogat cu influente ale magiei tribale. Agrippa, in Three Books of Occult Philosophy descrie ce promit grimoarele:


Sa protejeze imperii, sa descopere sfaturile secrete ale oamenilor, sa invinga dusmanii, sa rascumpere captivi, sa mareasca bogatiile, sa procure favorile oamenilor, sa elimine bolile, sa pastreze sanatatea, sa prelungeasca viata, sa reinoiasca tineretea, sa ghiceasca evenimente viitoare, sa vezi si sa cunosti lucruri facute in departare, si altele ca acestea, prin virtutea influentelor superioare, pot parea lucruri incredibile, si totusi citeste urmatorul tratat, si vei putea vedea posibilitatile confirmate si prin ratiune si prin exemplu [ Three Books of Occult Philosophy, Llewellyn, p lxi]


Scolile de magie sau “filosofie naturala” (adica – Alchimia, Astrologia si Theurgia) erau considerate printre cele mai respectabile stiinte din cele mai vechi timuri. Magii Medievale si Renascentisti pe care i-am mentionat, impreuna cu multi altii cunoscuti si necunoscuti, era de asemenea fizicieni, doctori, astronomi, biologi, matematicieni, filosofi, arhitecti, navigatori, etc. Existenta Artei Notare si alte texte fac acest punct de vedere evident. In esenta, oamenii care au creat majoritatea terenurilor moderne de studiu stiintific erau magi adepti de asemenea (precum Sir Isaac Newton, care era de fapt un alchimist). Pentru mai multe informatii despre acest subiect, recomand cartea The Rosicrucian Enlightenment de Frances Yates. In special prefata si chiar intreaga carte, contine multa informatie despre natural magica a acestor stiinte si mintile mistice de la care a pornit totul. 


Nu numai ca magia era respectata printre stiinte, dar era chiar considerata cea mai inalta si sacra stiinta. Goetia incepe, in unele manuscrise, cu urmatoarele cuvinte


Magia este cea mai Inalta, cea mai Absoluta si cea mai Divina Cunoastere a Filosofiei Naturale, avansate in lucrarile si operatiunile sale minunate prin intelegerea corecta a unei virtuti interne si oculte a lucrurilor.


Ne putem intreba totusi, de ce magia a decazut din aceasta pozitie inalta. De ce sunt aceste texte considerate niste porcarii superstitioase desi au fost scrise de mainile unora precum John Dee, Cornelius Agrippa si Trithemius? In general, ne este data impresia ca magia a cazut la margiea drumului datorita incapacitatii sale de a tine piept proceselor stiintifice. Aplicand pasii experimentarii, magia se spune ca nu dovedea multe, producand putine rezultate si astfel a fost abandonata de cei educati. 


Cu toate acestea, presupunerea nu este chiar adevarata. Faptul istoric este ca magia a fost temuta de Biserica Medievala astfel incat a interzis-o. Richard Kieckhefer isi incepe cartea Forbidden Rites cu observatia ca noi suntem (mental vorbind) ceea ce citim si ca puterea cartilor de a transforma mintile a dat drum anxietatii. Diverse dezvoltari din Era Medievala tarzie a Europei au adus o Renastere a literaturii si a adus cu ea griji despre ceea ce oamenii citeau. Cartile magice care chemau tipator puteri demonice intruchipau astfel cele mai puternice frici ale celor care le puteau citi. 


Nu este magia cea care a picat testul, ea este tocmai cea care l-a trecut destul de bine incat liderii acelor zile au decis sa ia masuri impotriva ei. A fost impinsa de la cea mai inalta pozitie de respect la taramul ascuns al fraudei. Aceasta nu este foarte diferita de legile curente asupra drogurilor si de tratamentul unor oameni educati precum Timothy Leary. Istoria ne arata ca artele precum magia, alchimia si chiar un numar bun de stiinte au fost reprimate de corpurile guvernante. Oamenii de stiinta al erelor Medievale si Renascentiste au fost nevoiti sa se distanteze de practica magiei (cel putin aparent). O lume in care omul era executat pentru ca sugera ca Pamantul se invarte in jurul Soarelui nu era o lume pentru investigatii in filosofia oculta.


De asemenea, ciuma neagra care a decimat Europa la sfarsitul erei Medievale a zguduit credinta oamenilor in orice lucru spiritual. Cei care au continuat sa insiste pe folosul acestia erau temuti de catre tarani si ridiculizati de altii. Astfel, o separare tangibila a inceput sa se dezvolte intre studiile magiei si studiile stiintelor.


Astfel ne aflam la inaltarea unei noi Ere, cu frica Bisericii si dependenta noastra de stiintele materialiste retragandu-se in trecut. Putem alege sa acceptam grimoarele ca fiind inutile si superstitioase sau putem in schimb sa ne intoarcem la manuscrise pentru inca o privire; judecandu-le prin propria noastra cunoastere si experienta. Putem decide sa le testam- cu aproape sase sau sapte sute de ani dupa ce au fost scrise- si sa vedem ce rezultate pot produce. Desi se cunoaste faptul ca acestea sunt originile a multor practici magice din prezent, putini au avut interesul de a invata ce alte secrete adanci pot contine acestea. 


In cercetarile mele, am gasit doar cativa care au avut un astfel de interes. Dupa cum am mai spus, majoritatea (chiar neopagani) s-au multumit cu acceptarea doctrinei Bisericii Medievale despre acest subiect. Pe de alta parte, cei putini care au facut efortul de a duplica experimentele textelor clasice pareau a reporta rezultate extraordinare de fiecare data. Poate fii necesar ca practicantul sa se trezeasca putin cam devreme intr-o dimineata de Miercuri ca sa gaseasca un nuc virgin din care sa-si faca o bagheta magica. Poate fi nevoie si sa cautam putin pe internet ca sa gasim materiale rare, parfumuri sau plante. Oricum, dupa cum sugera si E.M.Butler in legatura cu textele Grecesti care au dat nastere grimoarelor: instructiunile nu sunt neaparat dificil de urmat, dar nici usoare nu sunt, si deseori cer un efort fizic si mental considerabil din partea aspirantului. 


Daca esti in stare sa depui un asemenea efort, atunci poti eventual sa accesezi comorile acestor grimoare. Eu personal am luat decizia de a testa promisiunile acestora, si sa urmez instructiunile si procedurile lor pe cat de complet posibil. Ce am descoperit este de departe mai mult decat o stiinta care ar fi dat gres. Din contra, am descoperit ca rezultatele acestor practici sunt extrem de impresionante.



Cronologie – impreuna cu evenimentele istorice si aparitiile grimoarelor

325 – Conciliul de la Niceea convocat de Imparatul Constantin
455 – Roma este pradata de Vandali. Incepe era Medievala.
589 – Al treilea Conciliu de la Toledo introduce filioque in Crez, creand o problema intre Bisericile Estice si Vestice.
638 – Armatele islamice preiau controlul asupra Tarii Sfinte.
1054 – Biserica Ortodoxa Rasariteana si Biserica Romano Catolica se excomunica si se separa in doua parti distincte.
1095 – Imparatul Bizantului cere ajutorul Papei Urban al II-lea pentru a lupta impotriva Turcilor Islamici in Tara Sfanta. Incep Cruciadele.
1118 – Ordinul Cavalerilor Templieri este intemeiat in Templul lui Solomon din Ierusalim.
1128 – Cavalerii Templieri sunt atestati de catre Papa Honorius al II-lea la Conciliul de la Troyes.
1215 – Regele Ioan este fortat sa semneze Magna Carta.
1231 – Papa Grigorie al IX-lea cere intemnitarea pe viata a ereticilor care marturiseau si moarte celor ce refuzau.
1256 – Data celei mai vechi copii a grimoarului Picatrix, de la curtea regelui Alfonso al Castiliei. Se pare ca textul este mai vechi.
Sfarsitul anilor 1200 – Moses de Leon publica Sepher haZohar, cartea principala a Kabbalei.
1291 – Tara Sfanta este pierduta in fata Turcilor. Sfarsitul “oficial” al Cruciadelor. Templierii infiinteaza noile pozitii la Catedrala Templului in Franta.
Anii 1300 – Ciuma bubonica se imprastie spre China in timpul acestui secol si continua pana in anii 1600. Grimoarul Cheia lui Solomon/Key of Solomon apare in timpul acestui secol, desi se crede ca ar fi mai vechi. Cele mai vechi copii Ars Notoria apar in timpul acestui secol.
1312 – Papa Clement al V-lea, la insistentele Regelui Filip cel Frumos, trimite un edict ce suprima ordinul Templierilor.
1314 – Maestrul Templier Jaques de Moley impreuna cu altii, arsi pe rug pentru erezie.
1318 – Papa Ioan al XXII-lea il pune pe episcopul Frejul pentru a investiga un grup compus din clerici si laici acuzati de necromantie, geomantie si alte practici magice asemanatoare.
Inceputul anilor 1400 – Originea sugerata a Cartii juramantului lui Honorius.
1406 – Un grup de clerici este acuzat de practicarea magiei impotriva Regelui Frantei si al Papei Benedict al XIII-lea.
1409 – Papa Benedict al XIII-lea este acuzat de practicarea necromantiei si angajarea unor necromanti.
1450 - Johann Guttenburg inventeaza presa tipografica. Era Renasterii incepe.
1462 – Se naste Trithemius.
1468 – Doi calugari Dominicani scriu Malleus Maleficarum.
1492 – Nimeni nu astepta Inchizitia Spaniola; cu exceptia Reginei Spaniei. Columb cauta o scurtatura spre India.
Inceputul anilor 1500 – Martin Luther instiga marea schisma a Bisericii Romane in secte Catolice si Protestante. Regele Henric al VIII-lea creaza Biserica Angliei.
1509-10 – Agrippa scrie Trei carti ale Filosofiei Oculte/Three Books of Occult Philosophy. Dupa moartea sa apare Fourth Book of Occult Philosophy si este respinsa de studentul Wierus al lui Agrippa ca fiind un fals.
1527 – Se naste John Dee.
1575 – Apare copia latina Arbatel of Magic (John Dee o mentioneaza in scrierile sale intre anii 1581 – 1583)
1581 – 1583 – John Dee scrie Cinci carti ale Misterelor/Five Books of the Mysteries.
1583 – 1607 – John Dee scrie jurnalele Angelice, publicate de Meric Casaubon in 1659
Anii 1600 – Cele mai vechi copii ale Lemegeton-ului desi pare a fi mai vechi.
1610 – 1640 – Grimoarul Armadel/Grimoare of Armadel infloreste in Franta.
1614 – 1615 – “Manifestele Rosicruciene” (Fama si Confessio) sunt publicate in Germania.
1655 – Robert Turner include o traducere a Heptameron-ului in colectia sa de texte ezoterice.
1659 – Meric Casaubon publica A True and Faithful Relation..., o colectie de jurnale ale lui John Dee.
Sfarsitul anilor 1600, inceputul anilor 1700 – Apare Cartea Magiei Sacre a Magului Abramelin/Book of the Sacred Magic of Abramelin the Mage (desi pretinde a fi scrisa intre 1368 – 1437)
Mijlocul anilor 1700 – Originea probabila a Grimoirium Verum si Grand Grimoire.
1801 – Francis Barrett publica The Magus, probabil incercand sa creeze un ordin magic.





Acest text face parte din cartea Secrets of the Magickal Grimoires scrisa de Aaron Leitch. Cartea se poate comanda de pe Amazon la adresa http://www.amazon.com/exec/obidos/ASIN/0738703036/13thstarcomin-20



Imagini: